duminică, 26 decembrie 2010

Ș’am ajuns în adâncuri…

De ceva vreme mă măcina o nedumerire existențială:

De ce peșteresc oamenii în timpul liber… de ce se înglodesc fără a fi plătiți pentru asta… ce văd ei în întuneric așa de spectaculos încât să revină în subsol cu o sclipire în ochi de fiecare dată…

Concluzia mea: curiozitatea

…și astfel curiozitatea m-a făcut să profit de ocazia unei tabere speo organizate de Clubul de Speologie Poli, mai concret l-am bătut la cap pe Vasile după o primă prezență la o proiecție de marți de la Poli…

Pe ultima sută de metri mi-am rezolvat cu zilele libere pentru sfârșitul de weekend, am primit în custodie combinezonul lui Vasile Stan… și cizmele Alinei Lui Vasile… și joi după lucru împreună cu Petre zburdam pe o vreme dementă spre Doda Pilii… vreme ploioasă cu tunete și fulgere… vreme de decembrie :D

Cazarea fu la viitorul harem Salvamont… unde am ajuns deodată cu cei care se reîntorceau de la o tură în Peștera Rece… am îmbucat ceva, iar după reîntoarcerea celei de-a doua echipe care făcuse o tură foto… m-am lămurit cât de murdar iese un aparat dintr-o peșteră și de cu seara îmi tot făceam ecuațiile hainelor și al mâncării ce urma a doua zi să îmi iau în prima tură… totodată încercam să nu pun foarte multe întrebări eram înconjurată de persoane noi :D…

Dimineața a început a fi la fel de ploioasă….și mocănească… dar nu mă demoraliza, nu era o tură normala pentru mine…Cafeluța de dimineață…și echipamentu’ după tura foto de cu o zi înainte…Tura propusă de Vasile era în Peștera Poarta Alunului, peșteră descoperită în 1986 de Ovidiu Guja. Participanții: Vasile Baciu – ghid, Răzvan – inițiator de mud fight și fenomenul Pisica , Cătălin fan Rammstein și donator de Supă La Plic și subsemnata Așchiuță – mulțu’ la Petre.

Am părăsit drumul noroios și hop la deal în căutarea peșterii cu Gigi Cunoscător Al Locului… care după ce ne-a lăsat la gura peșterii… a dispărut… nu o găseam nici în ruptul capului……abia așteptam să intru…

Târâșul de la intrarea era de vis, parcă eram un duracel cu o față de om tâmp… nu prea îmi venea să cred că ajunsesem să fac asta… o chestie ce o visam de ceva vreme… impedimentul fu la primi 3 metri când m-am trezit în ceva cuib de păianjeni care mișunau peste tot… realizând că sunt înconjurată…m-am grăbit :DDupă intrare înaintea noastră apăru o galerie imensă… și noroiul începea a se arăta, totul era moale nu numai de la noroi ci și de la mont-milk – sau laptele muntelui…

Ș’am început să ne plimbăm echilibristic pentru mine… cotrobăiam fiecare gaură și ne suiam pe toate meandrele din cale… ca apoi să ne trezim la intrare după un labirint amuzant și plăcut în același timp..…și o mică foarfecă de’a lui Răzvan… și poze în noroi…și…rezultatul final după seria alunecărilor și bătăilor în noroi…Mi-i s-a părut atât de scurtă tura, nu mi-a fost deloc foame/sete… la ieșire bătea un vânt de scârțâiau copacii… era încă lumină, dar frig……pauză :Dși una bucată gustare…Pe când frigul se instala în oase ne întorceam la Tzutzi a mea furie mică pe al cărei suport de ski s-au pus combinezoanele… murdare, cu gândul că ploaia ce va continua le va spăla până la cazare… nu fu așa, ba din contră, acestea rămăseseră afară… și mai și înghețaseră… în așteptarea exploratorilor care iscodeau nivelul 3 al Peșterii Reci… plictiseala:De-asemenea s-a tratat subiectul circuitului berii în natură în 2 pași:

și după o cercetare a unor dungi colorate pe laptopul lui Vasile și detaliile lui Miță am aflat că a doua zi va urma să cobor și eu in Peștera Rece – o peșteră în plină explorare pentru a ajunge la ceva altar de urși…

… dimineața fu mai lungă de data aceasta…Mașinile din fața glodului se înmulțiseră

Tura care fusese planificată pentru Peștera Rece avu ca și participanți: Vasile Baciu – ghid pentru vizitatori, Mihai și Mihaela Constantinescu de la CAR în premieră la SpeoPoli, Izabela și Fifty membrii SpeoPoli și Miță din Brașov ajutor de ghidare la început de traseu, apoi cărat la ieșire banană de 20 de kile… ah și subsemnata Așchiuță… restul s-au dus la săpat în Bibescu în zona atelierului fetelor…

Mașinile le-am lăsat la vreo 45 minute de peșteră… deoarece devenea din ce în ce mai înghețat și plin de gropi…Și ajunși la peșteră…

Miță ne-a echipat o balustradă din coardă fixă și ne-a lăsat rapel și nu am fost nevoite sa coborâm electrodul…Ajunși după acei 4 metrii suspendați a urmat surpriza peșterii… și anume Răzătoarea o porțiune de 3 metrii coborâre unde peșteră te face sandwich în timp ce la coborâre te prelingi și prize de oprire faci prin respirație și câte o toartă de formațiune să nu prinzi viteză… dar traseul după șmirghel devine din ce în ce mai interesant… nu era atât de mult noroi ca și în peștera de cu o zi înainte…Înconjurată cu atâtea formațiuni pe care în lumea de zi cu zi nu le vezi… doar prin imagini din diferite atlase de geologie… mi-i se aprinse curiozitatea jocului de lumină și tragerea în chip… așa cum vedeam în expozițiile de la SpeoArta… din păcate multe nu am putut realiza cu săpuniera mea… dar m-am jucat…… acesta este Patrocle :DVasile Le GhidFifty și IzaJe... with big puppy eyes Și jocu’ de’a fotografu’… până ce băieții au urcat la etaju’ 3Mulțumesc fetelor care au răbdat oleacă de frig astfel ca pozele să nu fie mișcate… în camera cu brăduți…

A urmat tragerea în chip a porțiunii mele preferate… camera sau bulevardul triunghiular… acolo sub pământ un bulevard creat de natură…Băieții… adică Vasile și Mihai ne-au ajuns din urmă numa bine când ne apropiam de Răzătoare doar că de data asta trebuia urcată, iar prize nu erau, doar scărițele mele de cocoț lăsate când am intrat… la al cărei primă treaptă nu ajungeam… și astfel Vasile intra în acțiune, cu umărul apoi cu capu’… 3 sau 4 minute m-am chinuit… că pe tot ce puneam mâna aluneca… dar într-un final am îzbăvit…iar Vasile primi și el o mică atenție în timpul eschivelor mele… și am ajuns la o altă concluzie… Speologia e o muncă de echipă…și mie mi-a adus zâmbet pe buze, iar când povestesc pe unde am fost, o zic cu entuziasm…La ieșire ne-am dedicat reușita celor care ne-au ajutat… Iza i-a mulțumit tovarășului de breaslă Silviu, atât pentru combinezon cât și pentru polarul combinezon….Subsemnata Aghiutză a mulțumit cu desăvârșire pentru reușita acelui weekend lui Vasile Stan..Așteptând pe Miță și pe Fifty mă prosteam cu poze IoLa :Dși poze la Tzutzi…Reîntorși la căldurică… oleacă de poveste și somn de voie…

A doua zi… rezultatul final de tabără:Curățarea echipamentului utilizat… iarna :D – primul pârâuȘi… Ză End Of A Good Day 4 Science :D